Desi sunt inca tanar as putea spune la cele 30 de primaveri, imediat 31 pe care le-am cunoscut, uneori simt ca am trait cat pentru mai multe vieti...iar alteori mi se pare ca abia am intrat in ceea ce inseamna cu adevarat viata si sunt ingrozit la gandul ca cine stie, cat de curand firul vietii mele se va rupe brusc, neasteptat din vreun motiv anume.
Totusi am ajuns sa fiu destul de impacat la gandul ca nu e neaparat in controlul meu asta asa ca fie ce-o fi, pregatit sau nu, oricum plec la un moment dat fie ca vreau sau nu.
Asadar linistit cu gandul la propria-mi persoana ajung sa fiu panicat legat de alti oameni...
Spun asta deoarece nu neaparat doar acum, dar in ultima perioada tot mai des am niste ganduri existentiale ce ma macina si ma sugruma ocazional.
Unul dintre cele mai importante ar fi efemeritatea lumii mele, a universului meu personal.
Spun asta cu referire la tot ceea ce am cunoscut eu de cand exist , toti oamenii, toate animalele, toata natura, locurile de care m-am atasat in primii ani de viata, toate visele, obiceiurile si bucuriile sau chiar si suferintele de atunci si cum putin cate putin, an de an au disparut pe rand si animalele ce imi bucurau zilele, unii oameni de care m-am atatat atunci si care m-au ocrotit sau invatat lucuri folositoare, alti exista si azi dar fie nu-i mai am aproape ori fie nu ii mai recunosc fiind mult sau chiar total schimbati fata de ce prezentau atunci si nu ma refer doar la infatisare...care si aceasta e un imbold de nostalgie desigur.
Ma intristeaza departarea in care ma aflu...de parinti, de rude...de locurile copilariei, de timpul copilariei si adolescentei...
Ma intristeaza faptul ca aflu ocazional ca a mai plecat dintre noi un vecin sau o vecina si eu nu mai apuc sa il vizitez decat la mormant...ca acei copilasi de-o schioapa cu, care ma jucam candva cresc si ma uita si din pacate nici eu nu ii voi mai recunoaste cand ne vom revedea la cat de rar trec pe acasa...ACASA....cu adevarat fiind doar acel loc unde mama si tata ma asteapta...unde am plans la ingroparea lui rex si am ras cand l-am descoperit pe Balanel...unde cunosc fiecare coltisor de curte si gradina, unde am petrecut cei mai frumosi ani din viata...copilaria, cu bune si rele...dar nostalgia mi-o aduce in fata ca fiind cea mai frumoasa perioada a vietii...si cine stie...poate o fi...nu pot judeca drept ca amintirile ma coplesesc oricum, cert e ca da, a fost o perioada frumoasa a vietii desi nicidecum nu a fost toata roz.
Ma intristeaza ca ulite intregi devin pustii...desii satul a ajuns sa aiba aacces la gaz, internet, asfalt si servicii de curierat sau transport public cu legatura catre orice oras...iar candva macar pana la cluj sa ai autobuz din sat era un vis frumos...
Da, nostalgic scrie pe mine, de la varsta asta, insa nu, nu sunt total nostalgic, doar uneori.
Realizez trecerea impasibila a timpului si a noastra odata cu ea, dar hei, sunt om...sufar si ma bucur in functie de ce trairi experimentez, iar in ultima perioada ce vesti am aflat de pe acasa, ce traiesc aici, toate acestea combinate ma plaseaza in coltul nostalgiei si al usoarelor regrete.
Mama, tata, va iubesc, sa stiti asta mereu....chiar de nu o sa cititi probabil vreodata aceste randuri, dar sper sa o stiti.
Frate, te port mereu in suflet oriunde sunt, sper sa realizezi si tu asta de asemenea.
Iubita mea ...tu esti zana vietii mele, ai fost si vei fi, indiferent ce rezerva viitorul...
Cat despre celelalte suflete cu, care interactionez din cand in cand sper sa stie ca fiecare dintre ele au un loc aparte la mine in inima si fiecare dintre ele m-au facut putin cate putin omul care sunt in acest moment cand scriu aceste randuri. Sper ca viata sa fie buna si cu voi si visele sa devina reale cat mai iute.
Fiti buni, iubiti si faceti ce vreti!
