E seara-n care timpul parcă se oprește-n loc,

Iar dacă mai și ninge, zăpada-i peste tot.

Colinde vechi se-aud, departe în fundal,

Copii pe drum râzând, cad fulgii de cristal.

Masa-i plină, în casă-i cald, lumea-i parcă mai aproape,

Ne strângem unii și-alții, uităm de grijile toate.

Cu povești de „mai ții minte?” și pahare ridicate,

Crăciunul ne pare veșnic și toți suntem veseli… poate.

Crăciunul nu este însă la fel la orișicine,

Unii desfac cadouri, alții doar scot suspine.

Când sub aceleași ceruri vieți diferite ard,

Unii au tot… iar alții mai au un pic și cad.

Într-o casă fără cântec, tata vine iar băut,

Vocea lui străpunge bezna, ca palmele ce-au căzut.

Bradul aruncat în colț nu mai prinde vreo beteală,

Iară mama și copiii vor doar să nu dea socoteală…

La ei Crăciunul nu-i poveste, e-o altă noapte de trecut,

Unde „sărbătoare” înseamnă doar dacă nu ești bătut.

Dar nimeni no o să vadă, că afară-i prea frumos,

Lumini pe străzi, dar înăuntru… e iad fără urmă de Moș…

La altă masă-n altă casă, o bunică stă plăpândă,

Cu doi nepoți și-o sobă care abia mai pâlpâie timidă.

N-au dar sub brad, nici prăjituri și nici mâncare-n farfurii,

Un singur lucru își doresc: „Doamne, te rog, ține-ne vii”.

Bunicul e tare bolnav, respiră greu, întins pe pat.

Nepoții-i vor doar sănătate, să-l vadă iar mergând prin sat.

Și Crăciunul lor e simplu, fără beteală, fără fast,

Speranța lor e tot ce au, e încă vie… n-a plecat.

Într-o casă de copii, copiii cântă fals,

Au învățat ce e colindul, dar nu știu ce-i „acas’”.

Deși visează zilnic să aibă și părinți…

Moșul nu-i prea ascultă… poate n-au fost cuminți…

Pe stradă, sub un pod, un om își face cruce,

În gerul nopții vrea noaptea s-o poată duce.

Într-un apartament, lumina stă aprinsă,

Un moș singur la masă… dar cu speranța stinsă…

Crăciunul nu e însă la fel la orișicine,

Unii desfac cadouri, alții doar scot suspine.

Când sub aceleași ceruri vieți diferite ard,

Unii au tot… iar alții mai au un pic și cad.

Pentru unii dintre noi, Crăciunu-i doar povară,

Când n-au oameni aproape… și asta îi doboară…

Poate-ai fost ca ei cândva sau poate vei ajunge,

Soarta nu are suflet, prea iute ne înfrânge.

Astăzi ești printre oameni, mâine ești singur cuc,

Rămâi tare și singur, nu fi suflet năuc.

Așa că prețuiește pe cei de lângă tine

Și-ntinde mâna celui ce tremură-n suspine.

O vorbă, o mângâiere pot schimba un destin,

Crăciunul nu-i pe bune când alții sunt în chin.

Că mulți dintre cei singuri cândva au avut tot,

Familie, prieteni, pân’ viața le-a luat foc.

Traieste bucuria, dar mângăie când poți,

Ca viata nu împarte, binele pentru toți.

Singurul adevăr, valabil orișicând,

E că destinul nostru, nu e stabil nicicând.