Mintea mea lupta pe mai multe fronturi...
Pe un plan e studiul, continuarea facultatii si implinirea dorintei de a avea o calificare intr-un domeniu "de viitor" care se zice ca "iti asigura un trai si o sursa buna de venit" ...
Desi entuziasmul era la cote maxime in anul I acum mai apare doar din cand in cand, la fel ca ninsorile razlete si-apoi dispare si mai brusc. Domeniul in sine ma atrage, din totdeauna am fost pasionat de tehnica, dar unele materii din programa ma descurajeaza rau...
Desi entuziasmul era la cote maxime in anul I acum mai apare doar din cand in cand, la fel ca ninsorile razlete si-apoi dispare si mai brusc. Domeniul in sine ma atrage, din totdeauna am fost pasionat de tehnica, dar unele materii din programa ma descurajeaza rau...
Pe alt plan vin nervii si oboseala unui loc de munca: 6 seri pe saptamana, orar nestabil si personaje care mai de care mai curioase ti se perinda prin fata si te fac sa nu mai vrei sa revii in acel loc a doua seara, dar trebuie, esti nevoit daca vrei sa iti demonstrezi tie ca poti sa faci ceva cu puterile proprii, sa te autosustii si sa nu ramai pe capul parintilor o vesnicie. Daca creier suficient de destept n-ai sa iei bursa, sau sa gasesti o cale mai facila de a-i face, faci banii care iti cad la indemana...care si aia vin si pleaca fara sa te salute prea mult.
Oricum, cum un salariu de la o munca care iti permite sa mergi si la faculta nu e unu' mare incep intrebarile: se merita? sa imi caut inca un job? sa-mi inghet anul si sa ma apuc de munca "adevarata" , pentru un salariu mai mare?... Zi si noapte indeciziile te urmeaza dar in final ajungi la aceeasi concluzie "nu-ti ajung banii" orice ai face...
In alta ordine de idei mai vin si reflectiile interioare peste toate celelalte . Ganduri de genu "ce fac eu acum? asta sunt eu? asta e ceea ce mi-am dorit sa fac? merg oare pe calea ce buna pentru viata mea?" ...
Ganduri despre ce situatie am acuma, spre ce anume ma indrept si ce anume o sa fac in continuare peste ani...
Uneori ma comport ca un iresponsabil, alteori devin grav...inchis in mine si in momentele alea caut sa dau un sens rutinei mele zilnice... Nu-l gasesc de cele mai multe ori, am in minte permanent cu mine idei de viitor dar apoi ma loveste realitatea: nu am cum sa le realizez...cel putin nu inca iar acest gand ma tine uneori treaz in noptile in care desi sunt obosit si abia astept sa prind cateva clipe de somn, creierul nu ma lasa, ochii nu vor sa se inchida si gandurile navalesc in potop ce ma tine cu ochii pironiti in tavanul intunecat clipe indelungate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu