Atunci cand ai intentii bune...dar faci mai mult rau...

    Uneori parca desi in suflet ai doar ganduri bune si dorinta de a ajuta pe ceilalti...de a-i face fericiti, de a te face util celorlalti pe cat posibil nimeresti sa faci incurcaturi, mai mult rau decat bine si ramai cu un gust amar, descurajat si fara tupeul de a incerca din nou.
     Uneori poti avea cele mai bune intentii din lume fata de o persoana ca totusi...ajunge sa gresesti o data, intentionat sau nu, ca acea persoana sa stearga cu buretele tot sprijinul si ajutorul acordat in unele momente si sa te desconsidere in asemenea hal incat sa te arunce de-a dreptul in depresie...
     Desi incerci, desi iti dai silinta...binele e cel mai greu lucru pe care un om il poate face si aceasta deoarece e greu. Mult mai usor e sa distrugi, sa ranesti sau sa ignori suferinta cuiva. Dar e nevoie de curaj, determinare si putere sufleteasca sa reusesti sa incerci sa ajuti in unele momente pe cineva, cunoscut sau mai ales necunoscut.
     Momentele cele mai grele vin atunci cand desi esti pus pe fapte bune, actiunile tale sunt interpretate gresit, au consecinte nefaste sau pur si simplu sunt nepotrivite rezultand in efecte negative. Mai concret: desi vrei sa faci bine mai mult incurci cateodata. Asta te face sa vrei sa nu te mai implici altadata, sa ai o teama ca nu cumva sa o dai in bara iar data viitoare.
      TOTAL Gresit!
      A gresii e omeneste. Omul nu e perfect si nu va fii nicicand prea curind. Daca vrei sa faci un bine fa-l, daca poti acorda un ajutor nu mai sta pe ganduri si actioneaza, daca poti sa spui cuiva in nevoie o vorba buna, spune-o. Nu astepta rasplata, nu astepta nici multumire, sufletul tau simte cand ai facut ceea ce trebuie si te va rasplatii fara sa-ti dai seama, starea ta de spirit se schimba si vei dori sa refaci acel gest altora.
       Caracterul tau se va forma pe ideea de a face bine iar intreaga ta fiinta va fii mai implinita cu fiecare ajutor dat. Fii tare, sa ajuti nu e usor, dar rasplata intrece greutatile si la final vei fii un om multumit... O sa vezi!

        

Intre ipocrizie si umanitate...

   Stim atat de multe azi,  despre oameni si ceea ce ne inconjoara  incat ai spune ca le-am vazut si cunoscut pe toate...totusi majoritatea lumii din jur e mai ignoranta si mai nepasatoare decat oricand. Stim ca un lucru ne degradeaza fizic sau moral si totusi il folosim sau consumam cu gandul ca n-o sa fie atat de rau, nu o sa ma afecteze tocmai pe mine , etc.
   Putem recunoaste ca desi lumea e la cel mai inalt grad al cunoasterii...prostia e la apogeu si ea.
   Parintii nu mai au timp sa-si creasca copii, sa fie parte din copilaria lor deoarece fie sunt plecati la munca majoritatea timpului, fie prefera sa le ofere "tot ce isi doresc copii" prin calculator, internet, jocuri , ... bani... iar supravegherea si educatia o lasa in grija educatoarelor, a invatatorilor si a profesorilor si acasa conduita si "cei 7 ani de-acasa" se fac  cu bona...nu cu mama si tata...ei sunt prea ocupati.
   Copii nu mai discuta cu parintii ceea ce au pe suflet...merg la psiholog.
   Oamenii se cearta intre ei uneori si se contrazic vehement pentru chestii fara importanta doar pentruca orgoliul e imens in sufletele lor si niciunul nu stie sa lase de la el.
   Vorbim mai mult decat oricand despre oameni...si totusi nu ajuta cu nimic.
   Sa incetam din a mai studia caracterul uman,sa lasam teoria deoparte putin... sa incercam SA FIM OAMENI. Lumea ar fi un loc mult mai frumos.

Pierdut si regasit

   In unele perioade ma gasesc lipsit de pofta de viata, fara niciun chef de a ma treziii dimineata si cel mai grav fara sa am vreun scop anume. Nu mai regasesc nicio bucurie si niciun scop in rutina zilnica si  robotizat imi execut activitatile de zi cu zi apoi adorm tarziu cu gandul  de a ma trezii devreme dimineata...dar uitand ce mi-am propus la sunarea alarmei.
   In astfel de momente am nevoie de cineva sa ma impulsioneze, sa ma trezeasca la realitate si sa ma faca sa inteleg ca viata nu se rezuma la doar atat. Din fericire, desi multe dintre fetele bisericesti nu mai imi prezinta incredere si un model de urmat de aceea nu am ce cuvinte si indemnuri sa ascult de la ei, totusi unii oameni se ridica deasupra acestora, unii inca mai slujesc binelui si vorbesc cu har si daruire incat ma fac sa continuui , ma fac mai puternic.

    Un astfel de exemplu este parintele Amfilohie: